colectare deseuri electrice cluj
colectare deseuri electrice cluj

Știai că?

Statisticile spun că într-o casă din Europa se găsesc, în medie, 70 de aparate electrice și electrocasnice vechi, defecte sau care pur și simplu nu mai sunt folosite.

 

În Franța, de exemplu, sunt peste 113 milioane de telefoane mobile care dorm în sertare, unele încă funcționale.

 

De ce este atât de important să ne debarasăm de aceste deșeuri?

> Deșeurile electrice ocupă spațiu.

> De cele mai multe ori, aparatele electrice sau electrocasnice păstrate nu vor mai fi reparate sau refolosite, nici donate sau “trimise la țară”.

> Sunt toxice. Majoritatea aparatelor electrice vechi conțin compuși chimici, toxici, care pot ajunge în contact cu pielea sau alimentele consumate. Gândiți-vă doar cum arată o baterie veche din care curge o substanță dubioasă.

> Poluează. Din păcate, multe dintre aceste deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) ajung la groapa de gunoi. Odată ajunse la groapă, ele intră în procesul natural de descompunere, proces care poate dura până la sute de ani, timp în acestea poluează aerul, contribuind la micșorarea stratului de ozon, solul și implicit pânza de apă freatică.

> Risipă de resurse. O altă problemă legată de deșeurile care ajung la groapa de gunoi sau în alte locuri neconforme este că nu mai intră în procesul de reciclare. Pe lângă diminuarea poluării, scopul reciclării este și de a readuce în procesul de producție al noilor aparate această resursă. Într-un context global îngrijorător în ceea ce privește exploatarea resurselor, deșeurile reprezintă o sursă de materie primă sustenabilă absolut necesară pentru diminuarea efectelor consumului excesiv.

> Este ilegal să le arunci la gunoi. Abandonarea deșeurilor de echipamente electrice și electrocanice la ghenă sau lângă pubelele de gunoi municipal reprezintă contravenție și se sancționează conform legislației in vigoare.

> Vrem, nu vrem, ne costă! Uniunea Europeană ne impune (nouă, României), colectarea unei cantități anuale de deșeuri electrice și electronice. Lăsând la o parte cât de mult mai avem pentru a atinge cota impusă, un lucru puțin știut este faptul că anual plătim amenzi semnificative, bani care provin tot din buzunarele noaste.

provocare #deeechallenge

Provocarea

Ne apropiem cu pași repezi de luna decembrie, o lună care pentru majoritatea dintre noi înseamnă curățenie de iarnă, cumpărături și cadouri.

 

Dorim să te ajutăm la curățenia de sfârșit de an, așa că te provocăm să cauți prin casă, prin curte, în garaj, șopron, la țară și la birou, și să strângi toate aparatele electrice vechi sau defecte. 

 

În primul rând vrem să vedem dacă statistica sus-menționată se probează.

 

În al doilea rând, vrem să conștientizezi cât de multe obiecte care nu-ți mai folosesc ții în preajma ta. Obiectele despre care vorbim sunt deșeuri, unele toxice. E ca și cum ai sta cu gunoiul în casă.

 

În al treilea rând, vrem să te responsabilizăm să reciclezi, și prin puterea exemplului să fii influencerul comunității din care faci parte.

 

Postează pe rețelele sociale o fotografie cu obiectele pe care le-ai găsit, folosind hashtagurile #DEEECHALLENGE și #CRACIUNGREEN

 

Dă tonul în comunitatea ta, fii exemplul de care avem nevoie. #GOGREEN

colectare deseuri electrice cluj

Împreună ajutăm copiii <3

Tu strângi obiectele despre care am vorbit. 

Apoi te programezi pentru colectarea GRATUITĂ de la domiciliu sau de la sediul companiei.

O poți face apelând la: 

> 0745.370.781 dacă ești din Cluj-Napoca

> 0756.036.205 dacă ești din Baia Mare, Satu Mare sau Zalău

Sau completând formularul de comandă pe care îl găsești mai jos sau în pagina Comandă.

 

Perioada de desfășurare a campaniei este 22 noiembrie – 22 decembrie.

La final, tragem linie și, în funcție de cantitatea colectată, alocăm bugetul pentru achiziționarea de echipamente electronice necesare unei școli pentru educarea copiilor.

Pentru acest lucru am ales să folosim platforma www.hartaedu.ro, care are ca scop de bază maparea realistă a condițiilor de învățământ existente în România și stimularea implicării comunității pentru rezolvarea problemelor punctuale. Deoarece bugetul alocat educației în 2021 este cel mai mic din ultimele 3 decenii, chiar după anul în care învățământul a fost puternic afectat de pandemie, devine din ce în ce mai clar că schimbările în mai bine vor fi posibile doar prin implicarea activă a noastră, a comunității.  

Platforma oferă posibilitatea de a contacta școala și de a te implica direct în soluționarea problemelor semnalate, prin donații în bani, bunuri sau servicii.

Credem în puterea oamenilor și a exemplului, așadar sperăm să te avem alături de noi, atât în procesul de responsabilizare a ta, a familiei tale, a prietenilor și colaboratorilor tăi în privința gestionării și reciclării corecte a deșeurilor, cât și în demersul nostru de a contribui la viitorul unor copii care au resurse limitate.

colectare deseuri electrice cluj

Tu când începi curățenia? #craciungreen

Thanks for sharing!

colectare deseuri electrice cluj

#RECICLEAZĂ și fă loc cadourilor de Crăciun!

Have a project for us?
Let's discuss it!